Desenezi fotografii reale

Nu iţi trebuie decât un pic de imaginaţie şi îndemânare.
De multe ori ai nevoie de o imagine, ai idee cum ar trebui să arate, ce culori să contina, dar nu ai de unde să iei imaginea reala, fotografia. Dacă ai un pic de îndemânare, poţi rezolva problema la retrievr.
Când deschizi pagina, este aproape goală. În partea stangă o casetă albă cu trei butoane (Undo, Redo si Clear), sub caseta goală o altă casetă cu paleta de culori, destul de complexă şi cu patru grosimi de creion.
Acum poţi incepe lucrul. Alegi culoarea, grosimea creionului de desen şi începi să schiţezi imaginea pe care o doreşti. În timp ce desenezi, în partea dreaptă, până acum albă, apar imagini reale la care dispunerea culorilor este cât se poate de apropiată de ceea ce ai desenat în caseta goală.
Simplu. Cu puţină îndemânare poţi ajunge la imaginea dorită.
Spor la desen
20061111095821.jpg

aurel [dot] ro