Posturi TV in ubuntu

Posturi TV online in Ubuntu

Am renunțat la windows aproape un an. Am căutat alternative, asta este o altă poveste. Am găsit la diverse distribuții de linux diverse avantaje și dezavantaje. Până la urmă am rămas la xubuntu, o variantă de ubuntu la care m-a uimit viteza și, de ce să fiu rău și să nu recunosc, stabilitatea.

Am căutat în acest timp să găsesc programe alternative la versiunile comerciale de windows pentru fiecare categorie în parte. Mă blocasem un pic la capitolul posturi tv în linux.

TV Maxe a fost o alternativă viabilă o lunga perioadă, dar m-a supărat faptul că lista de programe românești (până la urmă tot român sunt și mă mândresc cu asta) era prea scurtă și destul de rar actualizată. Nu acuz pe cei care au codat TV maxe. Le înțeleg și le apreciez munca, dar am căutat și alte variante mai complete.

În windows foloseam TV Wave de la furbie de pe site și eram foarte mulțumit de el. Pe același site este și un player web Tzopcast , dar, din păcate, nu funcționează decât cu browserul Internet Explorer, adică windows.

Aproape întâmplător am aflat ca playerul standalone sopcast există și pentru linux. L-am instalat urmând pașii de aici, am luat o lista de adrese sopcast de pe net si l-am încercat. Totul părea perfect, dar aceeași problemă cu adresele sopcast, puține și neactualizate.

Am recurs la un artificiu. Cu un pic de programare php am luat printr-un script pagina tzopcast de la furbie, am extras doar datele care mă interesau și le-am scris ăntr-o alta pagină html (test facut pe serverul apache local). Am ajuns să am o pagina web cu posturile de televiziune actualizate de furbie funcțională în linux. Practic dau click pe link, aștept câteva secunde și, dacă postul este activ, am imagine și sunet.

Note:

Comenzi pentru instalare sopcast în ubuntu 12.04:

sudo add-apt-repository ppa:ferramroberto/sopcast
sudo apt-get update
sudo apt-get install sopcast-player

Idealul ar fi să aveți instalat și vlc în linux. Apoi setați în playerul sopcast: Edit – Preferences – Use external Player bifat si în caseta de mai jos scrieti vlc. Dacă folosiți vlc veți avea posibilitatea să faceți playerului setări de aspect/culoare și veți putea avea volumul pe mouse scroll.

Posturi TV online in Ubuntu
Posturi TV online in Ubuntu

Script funcțional cu posturi tv online în linux: tv online linux.

Cod sursa televiziune online in ubuntu: aici

Metoda expusă mai sus pentru vizionarea de posturi tv în linux sunt convins că nu este cea mai bună, dar în afară de faptul ca pentru a schimba un post trebuie întâi să închid sopcast player manual (nu am gasit la sopcast player setare pentru single instance), alte dezavantaje nu am gasit.

aurel[dot]ro

Schimbare MAC din linie de comandă

Adresa IP am văzut mai devreme că se poate schimba uşor din linie de comandă. Zilele trecute am avut nevoie să schimb adresa MAC a unei plăci de reţea, şi am preferat tot linia de comandă. Nu am vrut să „fur net”, aşa cum sigur gândesc mulţi. Un prieten şi-a schimbat calculatorul şi providerul lui de internet avea, în afara de autentificarea cu user şi parolă, ca a doua protecţie, corespondenţă adresă MAC – adresă IP.

După destul de puţin timp pierdut cu google am gasit macshift, un utilitar gratuit care poate schimba adresa MAC în câteva secunde. Schimbarea va fi permanentă (data viitoare când veţi porni Windows veţi avea noua adresă MAC).

Descărcaţi programul de la link-ul de download din partea de sus a pagini şi extrageţi conţinutul arhivei într-un folder (de exemplu d:\mac). Să presupunem că vreţi adresa MAC 11:22:33:44:55:66 la placa de reţea wireless. Apasaţi butonul Start (în partea de jos stânga a desktop-ului), apoi Run şi apoi, în caseta care vă apare tastaţi:

d:\mac\macshift.exe -i „Wireless Network Connection” 112233445566

Pentru placa de reţea pe fir veţi scrie:

d:\mac\macshift.exe -i „Local Area Connection” 112233445566

Adresa MAC o puteţi verifica astfel:

Click pe Start, apoi Run

Scrieţi cmd în caseta Run şi apăsaţi tasta Enter

În fereastra MS-DOS scrieţi: ipconfig /all şi apăsaţi tsta Enter. Pe rândul „Physical Address” veţi avea adresa MAC pentru fiecare placă de reţea în parte.

aurel[dot]ro

Schimbare adresa IP din fişier bat

Altă zi, altă problemă. Vrea un client sa iba access şi la o reţea locală privată (ca să printeze la imprimanta altui coleg) şi la internet ca să-şi vadă mailurile, dar fără să dea click-uri multe cu mouse-ul şi fără să aibă el habar unde se pune adresa IP şi ce reprezintă cifrele alea de acolo.
Mai pe româneşte să poată schimba adresa IP cu 1 sau maxim 2 cick+uri de mouse, fără să atingă tastatura.
După ce am „googlăit” un pic, am ajuns unde trebuia, adică la ideea că se poate. Nu mă acuzaţi, că sigur mai sunt şi alţii cre nu ştiau până azi.
Se folosseşte comanda netsh. Cu ea se poate schimba adresa IP, adresa Gateway şi adresa DNS.

Presupunem ca aveţi o adresă IP deja şi vreţi să o schimbaţi în următoarea:
IP: 192.168.1.2
Subnet Mask: 255.255.255.0
Gateway: 192.168.1.1
DNS: 192.168.1.1

Pentru a face schimbarea, aveţi nevoie de trei comenzi. Ca sa fie munca mai uşoară, le vom scrie într-un fişier text şi se vor salva ca fişier bat.
Se porneşte Notepad: Start – Programs – Accessories – Notepad
Se scriu în el cele trei rânduri de mai jos (ca să fie trei rânduri le luaţi cu copy-paste):

netsh int ip set address name="Local Area Connection" source=static addr=192.168.1.2 mask=255.255.255.0
netsh int ip set address name="Local Area Connection" source=static gateway=192.168.1.1 gwmetric=1
netsh int ip set dns name="Local Area Connection" source=static addr=192.168.1.1

Se dă la notepad: File – Save As
La Save As type se alege All Files
La File name se scrie: schimbaIP.bat
Se apasă butonul Save, după ce s-a ales locul din calculator unde vreţi să salvaţi fişierul.
Cu dublu click pe iconiţa fişierului se va schimba adresa IP.
Este bine sa aveţi 2 fişiere, în al doilea (IPvechi.bat , de exemplu) să aveţi adresele vechi la care vreţi uneori să reveniţi.
Pentru mai multe detalii şi variaţiuni pe aceeaşi temă, vizitaţi cu încredere pagina aceasta.

aurel[dot]ro

Restart automat la un Access Point sau Router

Uneori îmi pun probleme şi apoi încerc să le rezolv. Şi asta se întâmplă destul de des.
Astăzi a apărut problema unui access point.
L-am luat de la dc-shop.ro şi, cum mă aşteptam raportat la preţul lui, a început să creeze probleme. Este vorba despre TEW-450APB, la un preţ foarte mic, un pic peste 100 lei.
Am conectaţi pe el vreo 8 clienţi, majoritatea copii fidele facute de chinezi după acelaşi model (adica wl-ap-2454 de la Ral).
La intervale total neregulate, fără absolut nici o logică, mi se deconectau toţi (absolut toţi) clienţii de pe el, fără să apară a fi deconectaţi. Access-pointul era în regulă pe partea de LAN, puteam ajunge să îl comand, dar era aiurea pentru că eu aflam de multe ori la o oră sau mai mult de deconectare. Am monitorizare foarte bine pusă la punct, dar nu am un sistem care sa mă sune pe mobil sau sa îmi dea sms când apar probleme.
Aici mi-am creat singur problema: cum să pot da restart la acel AP automat când toţi clienţii sunt deconectaţi. Aparatul fiind o sculă ieftină, nu are telnet şi interfaţa web este (la prima vedere) html + ceva java script. Adică toate paginile se termină în .html .
Am luat o imagine a flash-ului (pentru update) de la wl-ap-2454, m-am uitat în ea cu viewer-ul de la Volkov Commander (se poate cu orice hex editor) si am văzut că de fapt este o arhivă arj cu extensia .bin. Am deschis fisierul cu winrar si, într-adevăr, era o arhiva cu un singur fisier în ea. L-am extras si am cautat în Volkov Commander ceva cuvinte „restart” , „reboot” , etc. Nu am gasit ceva să mă mulţumească, dar am gasit altceva interesant. Toate fişierele pe care eu le vedeam cu extensia html apăreau în memoria ROM şi cu extensia cgi.
Am căutat ceva pe google şi am aflat (de fapt ştiam dar nu eram sigur) că pot trimite date prin metoda POST la o pagină web cu ajutorul comenyilor linux wget şi curl, cu ultima fiint mult mai uşor.
După multe încercări am ajuns la următoare linie de comandă în linux:

curl -d "host_name=trend&xrMode=1&apply=1" \
http://admin:admin@192.168.102.36/basic_setting.cgi


Pe româneşte, îî schimb numele în „trend”, îi activez Extended Range şi apăs butonul „Apply” (adică îl fac să creadă că am schimbat câte ceva pe acolo şi apoi îl forţez să se restarteze)
Faza funcţionează şi la TEW-450APB şi la WL-AP-2454 şi cred că are şanse foarte mari să meargă şi la WAP-4000 al lui Planet (asta pentru că are relativ acelaşi soft)
Dacă am reuşit asta… deja restul e floricică de bujor la urechea dreaptă. Adica am trântit un script în bash:

#!/bin/bash
cd /aurel/ap/reset
sleep 10
oprite=0
lista="11 12 13 14 15 16 17"
for ap in `echo $lista`
do
    a=`ping -c1 -i1 -w2 192.168.102.$ap | grep rtt | wc -l`
    if [ $a = 0 ]
    then
       oprite=`expr $oprite \+ 1`
    fi
done
echo oprite=$oprite
if [ $oprite = 7 ]
then
   curl -d "host_name=trend&xrMode=1&apply=1" \
http://admin:admin@192.168.102.36/basic_setting.cgi
   echo `date`-reset >> log.txt
fi

şi i-am zis în /etc/crontab să fie rulat o data la 2 minute.
Ce face? Verifică dacă toţi cei 7 clienţi sunt deconectaţi. Dacă raspunsul este TRUE, trimite linia de restart la Access Point şi acesta se va restarta. Deci în maxim 2 minute clienţii vor avea din nou reţea, internet, youtube, hi5, messenger, bla bla bla.

aurel [dot] ro

Ascundere folder în Windows XP

Dacă vreţi să protejaţi cu adevărat informaţia pe calculator ar trebui să vă gândiţi la o soluţie comercială. Ceea ce vă spun mai jos poate fi tratat ca o glumă de unii, dar este o cale simplă şi ieftină de protecşie cu parolă a unui folder personal de ochii altora.

Nu aveţi nevoie de nimic în plus în afară de uneltele din Windows XP. Trebuie doar sa urmaţi paşii de mai jos.

1. Start -> Programs -> Accessories -> Notepad (se va deschide un document text nou în Notepad)

2. Selectaţi cu mouse-ul textul de mai jos, apoi daţi click cu butonul din dreapta de la mouse pe el si alegeţi Copy

cls
@ECHO OFF
title Folder Private
if EXIST "Control Panel.{21EC2020-3AEA-1069-A2DD-08002B30309D}" goto UNLOCK
if NOT EXIST Private goto MDLOCKER
:CONFIRM
echo Blocam folderul? (D/N)
set/p "cho=>"
if %cho%==D goto LOCK
if %cho%==d goto LOCK
if %cho%==n goto END
if %cho%==N goto END
echo Ai tastat gresit.
goto CONFIRM
:LOCK
ren Private "Control Panel.{21EC2020-3AEA-1069-A2DD-08002B30309D}"
attrib +h +s "Control Panel.{21EC2020-3AEA-1069-A2DD-08002B30309D}"
echo Folder locked
goto End
:UNLOCK
echo Introduceti parola pentru deblocare:
set/p "pass=>"
if NOT %pass%== parola_ta goto FAIL
attrib -h -s "Control Panel.{21EC2020-3AEA-1069-A2DD-08002B30309D}"
ren "Control Panel.{21EC2020-3AEA-1069-A2DD-08002B30309D}" Private
echo Folder deblocat!
goto End
:FAIL
echo Parola gresita!
goto end
:MDLOCKER
md Private
echo Folderul Private a fost creat.
goto End
:End


3. În documentul text gol deschis cu Notepad daţi click cu dreapta şi alegeţi Paste.

4. Înlocuiţi în text cuvântul parola_ta cu o parolă pe care să o ţineţi minte

5. In meniul de la Notepad alegeţi: File -> Save As . În caseta care vă apare pe ecran modificaţi în partea de jos la Save As type alegeţi All Files şi la numele fişierului scrieţi private.bat.

Fişierul creat îl duceţi pe Desktop sau în My Documents, în locul în care vreţi să protejaţi ceva cu parolă. Dacă daţi dublu click pe el prima dată vă va crea în locul în care se află u folder cu numele Private. Mutaţi în acel folder documentele pe care vreţi să le protejaţi. Apoi din nou dublu click pe e, vă va întreba dacă vreţi să le protejaţi. Tastaţi d si apăsaţi Enter. Folderul Private o să dispară.

Când vreţi să vedeţi conţinutul lui, dublu click pe el, vă întreabă parola, o scrieţi şi folderul Private va apărea din nou.

Aceasta nu este cea mai buna metodă de a proteja date, dar pentru copii sau prietenă este ok. Ca să creşteţi siguranţa datelor un pic, mutaţi fişierul private.bat pe un flash sau într-un mail încât să nu îl aveţi pe calculator. O altă metodă ar fi să schimbaţi extensia fisierului private.bet în private.jpg sau private.bmp.

aurel [dot] ro

Legislaţie, situri gratuite cu legislaţie

Ştiu ca sunt multe de acest gen, dar eu folosesc două dintre ele. Asta pentru ca nu îmi permit să plătesc abonament la programele comerciale dedicate legis sau la lex.

Primul, destul de vechi pe internet, este gazduit pe situl Camerei Deputaţilor. Are o funcţie de căutare complexă, dar de multe ori mi s-a întâmplat să nu găsesc pe el decât denumirea legii, fără să reuşesc să ajung la textul complet al legii. Avantaj ar fi însă faptul că textul legii odată găsit se poate copia uşor întreg sau doar selecţie din el. Adresa este CDEP.

Al doilea este pe pagina Ministerului Justiţiei. Funcţia de căutare este mult mai rudimentară, dar rezultatele sunt complete. Odată ce legea este găsită, îi puteţi vedea şi textul complet (cel puţin la ceea ce am căutat eu). Pagina de căutare este aici. Dezavantajul constă în faptul că nu puteţi copia textul legii, dar se poate printa.

aurel [dot] ro

Cum testez procesorul

Nu ştiu dacă este cel mai bun test pentru procesor, dar merită să vă distraţi cu el cel puţin ca să comparaţi performanţele obţinute cu ale calculatorului vecinului de pe scară.

Testul pentru procesor se numeşte Super Pi  şi poate fi descărcat gratuit de pe pagina producătorului, adică aici. Ideea este simplă. Programul calculează numărul PI (cunoscut de majoritatea ca având valoarea 3,14), doar că îi pune mult mai multe zecimale pentru a ajunge la o valoare cât mai exactă. Mai precis încearcă să îi calculeze 16.000, 32.000, 64.000 … până la 32.000.000 de zecimale. Dacă la valorile mici munceşte fracţiuni de secundă, la valorile mari trebuie să vă înarmaţi cu cafea şi restul ca să vedeţi operaţia dusă cu succes la capăt.

Super Pi în acţiune

Detalii despre program mai găsiţi şi în enciclopedia liberă la adresa http://en.wikipedia.org/wiki/Super_PI .

aurel [dot] ro